Despre noi

”Pregătim pentru a conduce!”

“Managementul performant este arta prin care problemele devin atât de interesante şi soluţiile lor atât de constructive încât nu poţi să nu-ţi doreşti să le rezolvi.”

Paul Hawken

Prezentare

30+

Ani de Istorie
și Educație

Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală este una din cele șapte facultăți din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMBV), cea mai veche instituție de învățământ agricol superior din România.

Deviza noastră a fost și va rămâne ”Pregătim pentru a conduce!” și considerăm că vizibilitatea și reputația actuală a facultății reprezintă măsura aprecierii modului în care am conceput și am reușit să furnizăm un învățământ de inginerie economică în agricultură prin care absolvenții noștri să-și găsească cu mai multă ușurință un loc în societatea modernă atât de dinamică. Managementul spațiului rural este studiul planificării, organizării, coordonării și controlului zonelor rurale, al tuturor actorilor implicați, al agroindustriei și al domeniilor conexe. Înglobează cunoștințele de management cu aplicarea acestora în mediul rural.

Filiale Management

Călăraşi

  • Specializarea: Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole;
  • Locația: Colegiul Agricol „SANDU ALDEA”
  • Adresa: Călărași, Str. Prel. București, nr.4
  • Tel /Fax: 0242/332.077
  • Web: https://www.managcalarasi.usamv.ro

Slatina

Istoric

Înființată în 1992 ca specializare, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală s-a alăturat primelor universități tehnice care au adoptat învățământul de Inginerie Economică în România. Rămânând fideli actului de înființare a ”Institutului de Agricultură de la Pantelimon” semnat de domnitorul Barbu Dimitrie Știrbei care în 1852 și-a dorit ”o școală adaptată nevoilor populației” și având în vedere volatilitatea și schimbarea continuă a mediului de afaceri actual, dar și faptul incontestabil că agricultura este un sector strategic ce contribuie de o manieră decisivă la dezvoltarea economică a României, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală răspunde unei cerințe stringente din piață – nevoia de o inserție solidă de studii economice la nivelul specialistului în științe agronomice. Mai mult, accentul pus pe disciplinele economice constituie un element cheie al curriculei, fapt confirmat de creșterea de o manieră semnificativă a gradului de absorbție pe piața muncii a absolvenților noștri.

Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală continua pentru că în USAMV București a funcționat în perioada 1957-1961 Facultatea de Economie a Agriculturii, mutată ulterior în Politehnică, apoi în A.S.E. Prin reintroducerea studiilor economice la nivelul specialistului în științe agronomice s-a realizat o continuare a curriculei întrerupte în anul 1961, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală formând astăzi ingineri capabili să se poziționeze realist în tendințele actuale și să genereze soluții tehnice evaluate riguros economic.

Ne-am reînceput astfel activitatea ca o specializare (“Ingineria și Gestiunea Sistemelor Agricole”) în cadrul Facultății de Agricultură, având un numar de 25 de absolvenți pe promoție, din anul 2000 am devenit facultate de sine stătătoare (acreditată prin Hotărârea de Guvern nr. 696/24.08.2000), și ne putem mândri în prezent cu peste 1.000 de candidați care aleg an de an facultatea noastră pentru formarea lor profesională la nivel de licență și master. În total, anual, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală are înscriși peste 2.700 de studenți, masteranzi și doctoranzi, cursuri de zi, la cele două formații de studiu de licență (Inginerie Economică în Agricultură și Inginerie și Management în Alimentația Publică și Agroturism) și cele șase specializări de master.

Organigrama

Organigrama facultății poate fi vizualizată mai jos.

Membrii comisiei

  • Prof. univ. dr. Stoian Elena – Președinte
  • Prof. univ. dr. Tudor Valentina – Membru
  • Șef lucr. dr. Neagu Cecilia – Membru
  • Șef lucr. dr. Cruceru Corina – Membru
  • Stud. Aldea Raluca – Membru
  • Stud. Petcu Alberto Cezar – Membru

Atribuțiile membrilor:

  • participă la elaborarea instrumentelor de asigurare şi evaluare a calităţii programelor educaţionale şi la stabilirea standardelor de calitate la nivel de facultate;
  • participă la auditurile interne şi evaluarea calităţii programelor de studiu coordonate de facultate / catedrele acesteia;
  • participă la elaborarea rapoartelor de evaluare a calităţii programelor de studiu;
  • furnizează consiliului facultăţii rezultate sintetice privind calitatea programelor de studiu realizate de facultate şi stadiul acţiunilor de îmbunătăţire a calităţii;
  • participă la acţiunile de instruire în domeniul calităţii şi la implementarea culturii calităţii în facultate.

Evaluare instituțională

Inginerie și management în alimentația publică și agroturism

Ingineria și managementul afacerilor agricole